Am lăsat în urmă mai multe persoane decât am putut să număr,
și cele mai dureroase au fost identități de-ale mele.
Unde nu cunoști pe nimeni, începi să te cunoști pe tine. Noua conștientizare în deciziile pe care le iau este că acum știu că în fața mea se află mereu un spectrum infinit de a învăța lucruri despre mine.
Am greșit deja toate ușile pe care le aveam.
De mai multe ori.
În ciuda coșmarelor mele adeverite și a iluziilor destrămate brutal… Tot aici sunt. Viața e la fel.
Doar eu m-am schimbat.
Și dacă am învățat ceva, acel ceva este să nu mă mai sperie nimic. Și atunci când mă sperie, sentimentul este însoțit de o încredere vagă, dar fermă acumulată din experiențe, și anume că pot depăși absolut orice.
Nu există nimic mai cumplit decât să te pierzi pe tine, gândeam. Navigam întrebări esențiale despre valori și principii, fundamente și dorințe… Până când mi-am dat seama că punctul în care nu mai este vreo cale de întoarcere – Este o iluzie.
Șansele la viață îți sunt mereu la dispoziție.
În final depinde doar de tine.
