Teleportează-te.
Detașează-te de tot și teleportează-te direct în inima ta.
Deschide-ți ochii către sinele tău interior și vezi ce îți lipsește cu adevărat.
Suntem atât de învățați să nu ascultăm de noi, încât acum pare ceva nefiresc.
– Mă teleportez…
Sub mine se află o plasă de frânghie în carouri care îmi susține greutatea.
Observ că sunt pe un iaht în mijlocul oceanului.
Mă uit la costumul meu de baie alb și la pielea mea strălucitoare, unsă cu ulei. Am un bronz de culoarea ciocolății și soarele se bucură că ne atingem. În jurul nostru este plin de munți. Simt cum îmi mângâie vântul pielea.
Sunt cu ochii deschiși, apoi îi închid și realizez cu împlinire că am deja tot ceea ce am nevoie.
Pe fotoliul din față se află terapeuta, care îmi întinde o foaie legată pe ceva de lemn și un pix: Ia foaia asta.
În loc să te pun să enumeri motive de recunoștință, astăzi scrii pe această foaie cele mai întunecate gânduri.
Nu îți fă griji, nu o voi citi. Descoperă-te de toate constrângerile și abordează-ți libertatea. Ea încă nu are formă, o descoperi explorând. Înainte să începi, inspiră și expiră adânc… Orice gând sau trăire apare, orice scrii – Tu ești în siguranță aici și acum.
– Briza oceanică este oficial aroma mea preferată, mă întind veselă și relaxată ca și cum spațiul din jur îmi este prieten și am ajuns în sfârșit acasă după o zi lungă.
Realitatea este că nu știu încă ce caut pe iahtul ăsta și cui îi aparține.
Observ că port un sentiment adânc, o stare de spirit – care mă împiedică să mă impacientez.
Este asemănător anesteziei, atunci când te simți prea vesel ca să te mai afecteze ceva.
Tot ce aud sunt valuri și vânt peste tot, așa că mă întorc mai întâi pe genunchi pentru a-mi găsi
echilibrul, apoi mă ridic pe lemnul lăcuit care forma podeaua, mă prind de balustradă și îmi
întorc privirea către locul care conduce barca.
…Sunt eu.
