Te vreau și o să te primesc

Ai simțit vreodată că vrei să te faci mic pentru altcineva?

Oricât de mică ar fi trebuit. Oricât ca să-i fiu aproape.

În transparența mea mă pierd încrezătoare.

Pe mine cine mă salvează de mine?…

Azi sunt a ta… Sub orice formă ai nevoie, gândeam orbită cu un sentiment subtil de insuficiență.

Te vreau și o să te primesc.

Pe mine mă primesc mâine, că sunt tot acolo.

Acum tu contezi.

Simte asta. Și îl atingeam cu toate simțurile, așa cum îmi doream eu să fiu atinsă – Până în profunzimile de care mă ascundeam.

Te văd. Te înțeleg. Îți sunt alături.

Deobicei nu îmi sunt alături.

Uneori văd asta. De multe ori neglijez, ceea ce contează pentru mine. Mă mint că o fac inconștient, când în realitate tot ceea ce contrazice adevărul ființei mele este perceput într-un fel sau altul.

Suntem antrenați în atâtea feluri că ceea ce contează este ceea ce se vede. …Iar noi suntem legați la ochi.

Visele bogate și aspirațiile intime sunt niște aripi translucide, care își caută suflul într-o lume insuficientă.

Cad în interiorul meu destul de des.

Mă străduiesc să nu ratez nicio poartă care-mi poartă zbuciumul interior.

La sfârșitul zilei, pulsul trăirilor mele este mai valoros decât sclipiciul unor învelișuri goale.

Cum ne-ar arăta viețile, dacă atunci când ne vine să țipăm…

 …Să țipăm din largul plămânilor;

Apoi, împreună, să ascultăm din miezul inimii?

 

Poate ne-am elibera. Poate ne-am învăța unul pe celălalt să nu mai fugim.

Poate am reuși pentru prima oară și dincolo de orice:

Să ne privim.